Cum a arătat anul 2021 pentru industria turismului din România? Destinațiile interne au fost preferate în detrimentul celor externe, scumpirile și inflația se resimt și în buzunarele turiștilor, sejururile au devenit mai scurte, cel puțin în zona montană, în timp ce structurile de cazare neclasificate au proliferat în sezonul de vară, pe motiv că prețurile ar fi mai mici.
Campania de vaccinare a dus la creșterea încrederii românilor în perspectiva reluării, cel puțin într-o oarecare măsură, a ritmului normal al vieții de dinainte de pandemie, fapt reflectat de avansul rezervărilor pentru sejururi pe litoral, susține retailerul de vacanțe Creative Eye din Constanța, care activează prin intermediul turoperatorului Litoralulromanesc.ro.
Românii care merg în stațiunile românești de la Marea Neagră în perioada 1-30 septembrie se pot caza cu tarife reduse, plătind de la 45 de lei de noapte prin programul "Litoralul pentru toți", aflat la a 37-a ediție, lansat de Federația Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).
Tarifele de cazare pe litoralul românesc scad cu 20%, începând cu 23 august, urmând ca de la sfârșitul ultimei luni de vară, camerele de hotel să se ieftinească în medie cu 40-50%, informează Organizația Patronală Mamaia Constanța (OPMCTA).
Numărul de rezervări pe litoral s-a triplat joi față de zilele anterioare, după ce președintele Klaus Iohannis a anunțat că românii vor putea merge la plajă începând cu 1 iunie, potrivit datelor agenției Litoralulromanesc.ro. Imediat după prânz, românii au început să rezerve atât vacanțe last minute pe litoral, începând cu acest weekend, cât și sejururi în lunile iulie și august sau chiar septembrie.
Vacanțele pe litoralul românesc nu se vor scumpi în acest sezon, așa cum s-a întâmplat an de an în ultima vreme, ba chiar se vor ieftini "pe alocuri", potrivit reprezentanților patronatelor din domeniu.
Mai mult de 10.000 de persoane ies zilnic pe o plajă de la malul Mării Negre care în urmă cu câțiva ani aproape că nu exista, deși în comunism era foarte căutată. În urma unor investiții de zeci de milioane de euro, plaja orașului Constanța, întinsă pe cinci kilometri, a fost amenajată și a început să atragă turiști, la 30 de ani de când constănțenii veneau aici în zonele numite, înainte de '89, "Trei papuci" și "Tataia".
Unul dintre cei mai mari turoperatori specializați în litoralul românesc, Paradis Vacanțe de Vis, a intrat pe piața hotelieră închiriind hotelul Royal din Constanța, pe care o bancă l-a preluat de la foștii proprietari pentru că nu și-au putut plăti datoriile. Închis în vara anului trecut, hotelul Royal va fi redeschis la jumătatea lunii iunie și va funcționa permanent, nouă luni pe an vizând turiștii de business, iar vara - pe cei de leisure.
Mai mult de 80% dintre cei care cumpără vacanțe la mare cu multă vreme înainte,uneori chiar și cu un an, pentru a putea beneficia de discounturile de până la 60%, sunt oameni cu venituri peste medie, în general proprietari de firme sau manageri, reiese dintr-un studiu al Litoralulromânesc.ro, agenția de turism care trimite cei mai mulți români în stațiunile autohtone de la malul Mării Negre. Cel mai repede se vând, astfel, vacanțele scumpe early booking, care chiar și în urma aplicării reducerilor costă între 3.000 și 10.000 de lei de familie pe sejur.
Cei mai mulți turiști care au ajuns pe litoralul românesc cu ocazia minivacanței de 1 Mai vin din București (47%), iar 8,9% din total sunt români care lucrează în străinătate, potrivit unui studiu al agenției litoralulromanesc.ro, transmis Profit.ro. Din județul Cluj provin 5,7% din turiștii ajunși în această perioadă pe litoral, 3,3% vin din Iași și 3,2% din Prahova.
Turiștii care merg de 1 Mai pe litoralul românesc petrec, în medie, trei nopți la malul mării și plătesc, în medie, 477 de lei pentru cazare. Cele mai scumpe pachete au costat 2.024 de lei pentru o camera și au fost cumpărate la un hotel de 5 stele din Mamaia, iar cele mai ieftine, la un hotel de 3 stele din Jupiter, cu 279 de lei pe camera pentru un sejur de trei nopți, potrivit unui studiu al Litoralulromanesc.ro, agenția care trimite cei mai mulți turiști români pe litoralul autohton.
În cea mai mare parte, hotelurile de pe litoralul românesc au anunțat că vor menține anul viitor tarifele la nivelul celor de anul acesta sau, cel mult, vor exista creșteri de peste 10% în cazul acelora care nu le-au modificat în ultimii doi-trei ani, a declarat, pentru News.ro, directorul general al agenției de turism Litoralul Romanesc.ro, Ionuț Nedea.
Pe lângă turistul clasic de litoral, care ajunge la mare cu mașina personală și nu părăsește stațiunea până termină sejurul, în acest an a prins contur un nou segment. Turistul de tip nou lasă mașina acasă și vine cu un zbor charter de la Cluj-Napoca, Timișoara, Iași sau Oradea, iar 1 sau 2 zile de vacanță și le petrece într-o excursie opțională în Deltă sau la Balcic, spune Aurelian Marin, proprietarul agenției Paradis Vacanțe de Vis, cel mai mare turoperator pentru litoralul românesc.
Aproape 40% din locurile de pe litoral pentru acest sezon, disponibile prin agenții, au fost vândute, cele mai căutate stațiuni fiind Mamaia și Venus, a anunțat Alin Burcea, președintele ANAT. Multe dintre hotelurile vândute pentru agenții sunt rezervate deja pentru anumite săptămâni din iulie și august și au stopat vânzările.
O treime dintre românii care pleacă vara la mare în străinătate își achită vacanțele în tranșe, direct la turoperator, cei mai mulți dintre aceștia fiind familii cu copii. Până la 31 martie au cumpărat deja sejururi pentru vacanța de vară în afara țării, prin programele Early Booking, aproape jumătate dintre turiștii români, potrivit unui studiu al Christian Tour, cea mai mare agenție de turism din România.
Tarifele hotelurilor de pe litoral se vor diminua cu până la 30% începând de la jumătatea săptămânii, urmând să ajungă la 90-210 lei pe noapte pentru un hotel de 3-4 stele din Mamaia și la 45-190 lei pentru o structură similară în stațiunile din sud.